DESPRE NOI
Suntem un atelier de arhitectură și design din Iași, care oferă servicii complete de proiectare: arhitectură, urbanism, design interior, structură, instalații, urmărirea execuției lucrărilor și consultanță tehnică. Credem că arhitectura de calitate pornește de la nevoile, aspirațiile și dorințele clientului. Căutăm soluții funcționale și coerente, adaptate fiecărui proiect și respectând contextul arhitectural și urban existent.
Considerăm că proiectele reușite sunt rezultatul unei colaborări bazate pe încredere, comunicare și responsabilitate. De aceea, stabilim clar etapele, responsabilitățile și obiectivele fiecărui proiect. Prin soluții funcționale și eficiente, valorificăm la maximum fiecare metru pătrat. Dezvoltăm proiectele cu atenție la detalii și le prezentăm prin imagini 3D precise, pentru ca viziunea clientului să poată fi înțeleasă și transpusă cât mai fidel în realitate.
Fiecare proiect este pentru noi o oportunitate de a crea un spațiu funcțional, coerent și personalizat, integrat armonios în contextul său.

Arh. A. Daniela Scripcariu
Absolventă a Facultății de Arhitectură "G.M. Cantacuzino" din cadrul Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași, promoția 2016.
Membru al Ordinului Arhitecților din România din anul 2017, arhitect cu drept de semnătură.
Dețin o experiență de peste 8 ani în proiectarea clădirilor civile, industriale și agrozootehnice, precum și în domeniul urbanismului.
Începând cu anul 2020, în calitate de cofondator al Atelier Iconic, coordonez activitatea generală a societății, asigurând respectarea standardelor de calitate și integrarea viziunii fiecărui client în toate proiectele dezvoltate.
Participare la Cursurile de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice, aferente Investiției I4 – "Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice", Componenta 5 – Valul Renovării, finanțate prin PNRR.
Programul s-a desfășurat la sediul Institutului Național al Patrimoniului din Avrig, județul Sibiu, și a avut ca obiectiv aprofundarea competențelor privind intervențiile asupra clădirilor cu valoare istorică, cu accent pe eficiența energetică, conservarea patrimoniului construit și aplicarea principiilor economiei circulare în proiectare și reabilitare.

Proiectele noastre

















